Radu Ciuceanu

Distribuie

Radu Ciuceanu (născut pe 16 aprilie 1928, Arad – decedat pe 12 septembrie 2022) a fost o figură marcantă a istoriei și politicii românești, recunoscut pentru contribuția sa semnificativă în studiul totalitarismului, ca luptător în rezistența anticomunistă și ca deținut politic. Fondator și director al Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului (I.N.S.T.)^[1] din 1993 până în 2022. Radu Ciuceanu a fost, de asemenea, membru de onoare al Academiei Române.^[2]

Cuprins

1 Biografie
- 1.1 Fondarea I.N.S.T.
2 Premii și distincții

Biografie

Radu Ciuceanu s-a născut la 16 aprilie 1928, la Arad, într-o familie de cărturari, tatăl său Ștefan Ciuceanu, istoric, fiind fondatorul Muzeului de Istorie a Olteniei. A intrat de timpuriu în opoziție cu regimul comunist instaurat în România postbelică. La vârsta de 19 ani, s-a alăturat Mișcării Naționale de Rezistență Anticomunistă din Oltenia. Activitățile sale împotriva regimului l-au dus la arestarea și condamnarea la 15 ani de închisoare în 1949, pedeapsă executată în diverse penitenciare cunoscute pentru regimul lor dur.

După eliberarea din închisoare, în 1963, Radu Ciuceanu și-a continuat lupta, de această dată prin intermediul cercetării istorice și a activismului civic. În anii 1980 a contribuit la redactarea și difuzarea în Occident a materialelor critice față de distrugerea patrimoniului cultural românesc sub regimul comunist.

În perioada 1965-1968 a fost muncitor necalificat, iar între anii 1966-1970 a fost student la Facultatea de Istorie. După terminarea studiilor universitare, a devenit cercetător la Institutul de Arheologie din București (1970-1975) și apoi la Muzeul de istorie și artă al municipiului București (1975-1989). A efectuat săpături arheologice la Putna, Coșula, Mihăilești, Afumați, Ghica-Tei, Pantelimon, Văcărești, Colțea etc.

După 1989, Radu Ciuceanu a avut o contribuție semnificativă la recuperarea memoriei rezistenței armate anticomuniste din România, a fenomenului concentraționar din perioada comunistă și la studierea rolului unor instituții-cheie, precum Biserica Ortodoxă Română, în păstrarea identității și conștiinței naționale.

A fost deputat în legislatura 1990-1992, ales în județul Alba pe listele Partidului Național Liberal ocupând funcția de vicepreședinte al Camerei Deputaților. În legislatura 2000-2004 a fost ales deputat în județul Olt pe listele PRM.^[3]

Doctor în istorie (1998).

Fondarea I.N.S.T.

În 1993, împreună cu Octavian Roske, sprijiniți de foști deținuți politic și de o parte a elitei intelectuale și politice, Radu Ciuceanu a fondat Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, institut sub egida Academiei Române, destinat cercetării trecutului totalitar al României. Sub conducerea sa, institutul a publicat peste 170 de volume și a organizat sute de conferințe și manifestări științifice.

Premii și distincții

2017 – Crucea Patriarhală, cea mai înaltă distincție a Patriarhiei Române.
2017 – Doctor Honoris Causa al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.
2016 – Doctor Honoris Causa al Universității Ovidius din Constanța.
2015 – Diploma de Excelență acordată de Academia de Științe din România pentru activitatea științifică și academică, cu ocazia sărbătoririi a 80 de ani de la înființarea Academiei.
2014 – Diploma de Merit și Medalie de Onoare pentru activitatea ca parlamentar în apărarea drepturilor muncitorilor, acordată de Sindicatul Independent „Nicolae Malaxa” din S.C. Republica S.A.
2013 – Diploma de Merit pentru realizări remarcabile în activitatea științifică și administrativă, acordată de Academia de Științe a Moldovei, Institutul de Istorie, Stat și Drept.
2013 – Ordinul „Sfinții Împărați Constantin și Elena” pentru activitate remarcabilă în apărarea valorilor creștine, acordat de Patriarhia Română.
2013 – Diploma de Onoare acordată de către Patriarhia Română pentru merite deosebite în păstrarea credinței și promovarea culturii creștine.
2012 – Titlu de Membru de Onoare al Fundației „Sfinții Închisorilor”.
2010 – Diploma de Onoare, în calitate de inițiator și membru fondator al Fundației „Panteonul României”, distincție înmânată de președintele Academiei Române.
2003 – Ordinul Național „Serviciu Credincios”, în grad de Cavaler, pentru întreaga activitate culturală, politică și parlamentară.
2003 – Diploma Star of Romania, acordată de Forumul Dezvoltării Durabile în România, Orizont 2020.
2002 – Diploma „România după Helsinki”, acordată de Academia Română și Comisia de Integrare.
2002 – Revista „Arhivele Totalitarismului” a primit Premiul Toleranței Interetnice și Interconfesionale „Corneliu Coposu”.
1999 – Diploma de Onoare acordată de Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni.
1998 – Diploma de Onoare pentru Înalt Spirit de Patriotism, Demnitate, de Luptă pentru Adevăr și Democrație ca partizan în Rezistența Armată Anticomunistă, acordată de Asociația „Tradiția Cavaleriei” din România.
1995 – Premiul „Liviu Rebreanu”, acordat de Centrul Național Ecumenic pentru volumul „Potcoava fără noroc”, recunoscut ca proză memorialistică de excepție.