Luceafărul este o revistă bilunară a Uniunii Scriitorilor din România, care a apărut pe 15 iulie 1958, la București, continuând tradiția publicației „Tânărul scriitor”. În etapa de concept, aceasta a fost numită „Miorița”, ulterior primind numele „Luceafărul”.
Istoric
Revista „Tânărul scriitor” a fost înființată în 1948 cu scopul de a forma instituționalizat o generație de tineri scriitori necontaminați de ideologia burgheză, prin intermediul Școlii de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu”. Aceasta a creat o platformă pentru promovarea și susținerea noilor talente literare în România.
„Luceafărul” a fost lansată pe 15 iulie 1958, având inițial 12 pagini și scopul declarat de a promova tinerii scriitori. Revista a fost condusă de mai mulți redactori-șefi de-a lungul anilor:
- Mihai Beniuc (1958–1961)
- Dan Deșliu (1961–1963)
- Eugen Barbu (1963-1968)
- Ștefan Bănulescu (1968-1971)
- Virgil Teodorescu (1972-1974)
- Nicolae Dragoș (1974-1980)
- Nicolae Dan Fruntelată (1980-1990)
În anii 1970-1980, „Luceafărul” a devenit un organ de propagandă naționalist-comunistă.
Perioada post-1989
După 1989, „Luceafărul” a apărut într-o serie nouă. După anul 2000, revista a apărut sub titlul „Luceafărul de dimineață”. Seria nouă a fost inițiată de Laurențiu Ulici, care a devenit președinte al Uniunii Scriitorilor din România. Sub conducerea sa, revista a încercat să se redefinească și să se alinieze noilor realități politice și culturale. După dispariția lui Laurențiu Ulici, revista a fost condusă de prozatorul Marius Tupan până în noiembrie 2007, iar apoi de Dan Cristea.
Precursori omonimi
Prima versiune a revistei „Luceafărul”, scrisă cu „ĕ” (e scurt, adică ă din e), a fost o revistă literară al cărei prim număr a fost publicat la 1 iulie 1902, la Budapesta, de către studenții români organizați în Societatea academică „Petru Maior”. Apărea în zilele de 1 și 15 ale lunii și avea redacția și administrația la tipografia „Poporul Român” de pe strada Vörösmarty 60/a. Comitetul de redacție a inclus personalități precum Al. Ciura (redactor-șef), Aurel P. Bănuț (editor și redactor responsabil), Octavian Goga, Ion Lupaș, și alții.
În 1904, Octavian C. Tăslăuanu a devenit proprietarul și editorul acestei publicații care, începând din 1906, a apărut la Sibiu cu subtitlul „Revistă ilustrată pentru literatură și artă”. Ultimul număr al revistei în această formulă a apărut pe 16 iunie 1914.
Revista „Luceafărul” a reapărut ulterior, fiind publicată lunar la București între 1 ianuarie 1919 și august-septembrie 1920, și apoi la Sibiu între ianuarie-februarie-martie 1934 și septembrie 1939.
În 1945, Mircea Eliade și Virgil Ierunca au editat revista „Luceafărul” în Franța, fiind prima publicație strict literară a exilului românesc. Aceasta a fost realizată la Paris și a avut doar două numere, în mai 1948 și noiembrie 1949.
Din aceeași categorie
Revista Ficțiunea
