Ionel Amăriuței (n. 23 noiembrie 1935, Panciu – d. 2007) a fost un poet român, cunoscut pentru activitatea sa literară.
Biografie
Ionel Amăriuței s-a născut în localitatea Panciu, județul Vrancea. Din cauza dificultăților financiare, a fost nevoit să-și părăsească localitatea natală și să se stabilească în județul Hunedoara. În 1953, s-a mutat în Călan, unde a lucrat timp de 38 de ani ca operator la stația de comandă a cocseriei vechi.[1]
Activitate literară
Ionel Amăriuței a debutat editorial în 1972. Printre volumele publicate se numără:
- Claviaturi (Editura Litera, 1973)
- Vinovat de plecarea cocorilor (Editura Litera, 1987)
- Privind printr-un ochian întors (Editura Călăuza, 1999)
- Silabe (Editura Călăuza, 2005)
Poezia lui Ionel Amăriuței este caracterizată de un ton melancolic și o reflecție asupra condiției umane. Criticul Dumitru Susan îl descrie drept un „iremediabil senzitiv, copleșit de spectacolul fascinant al complexității universului existențial.” Radu Ciobanu remarcă în mod similar că „scria, elegiac și sceptic, poemele propriei singurătăți, o sinucidere lentă, dar sigură a ființei.” Aceste observații subliniază temele centrale ale poeziei sale: singurătatea, efemeritatea și introspecția.[2]
Activitate în cenacluri
Ionel Amăriuței a fost activ în cenaclul „Radu Stanca” din Călan[3] și în cenaclul „Sarmis” din Hațeg, unde a locuit o perioadă. În cercurile literare, a legat prietenii cu profesori, prozatori și poeți precum Silviu Guga, Ion Lupulescu, Constantin Stancu, Ioan Barb, Ioan Maxim.
Pe lângă activitatea literară, Ionel Amăriuței a fost un pasionat colecționar de obiecte vechi și cărți rare. Locuințele sale din Hațeg și Deva erau descrise ca adevărate muzee, cu rafturi pline de ediții rare, tablouri și discuri de muzică clasică.
Ionel Amăriuței a murit în 2007. Scriitorul Dumitru Hurubă l-a descris la acea vreme drept unul dintre cei mai originali reprezentanți ai romantismului târziu în poezia românească.
Referințe
Neculai Chirica. Profil: Ionel Amăriuței. în Ritmuri Hunedorene, iulie. 1979, p. 14; Dumitru Susan, Ionel Amăriuţei. Vinovat de plecare cocorilor, în Drumul socialismului, nr. 9538, 17 iulie 1988, p. 2; Radu Ciobanu, Poet în toamnă. Ionel Amăriuţei la 60 de ani, în Opinii Culturale, nr. 1, 1996, pp. 6-7; Eugen Evu, Poezia mărturisirii lumii, în Semne, nr. 2, iunie 1999, p. 7; Aurelian Sârbu, Privind printr-un ochean întors, în Arhipelag, nr. 2-3- 4, 1999, pp.26, 27; Ioan Barb, Călătoriile unui poet, în Hunedoreanul, nr. 65, 4 iulie 2000; Georgeta Bârla, Ionel Amăriuței, colecționar şi poet. „Sunt un industriaş al visului, în Cuvântul Liber, nr. 2850, 23 februarie 2001, p. 5; În volume: Ioan Evu, Cartea consumatorului de poezie, Editura Tipomoldova, Iași, 2013.
Bibliografie
- Maria Razba, Personalități hunedorene: oameni de cultură, artă, știință, tehnică și sport (sec. XV – XX); dicționar, Editura Emia, 2000.
- Ştefan Nemecsek, în Literatura hunedoreană (de la începuturi până în prezent), vol. III, scriitori hunedoreni, Editura Realitatea Românească, Vulcan, 2008.
- Daniel Lăcătuș, Istoria vieții literare a orașului Călan. 1875-2018, Editura Pim, Iași, 2019.
Note de subsol
- Daniel Lăcătuș, Un poet uitat: Ionel Amăriuţei, cetățean de onoare al județului Hunedoara, infocultural.eu, 16.07.2024, accesat la data de 18.08.2024. ↑
- Ibidem ↑
- Daniel Lăcătuș, Istoria cenaclului „Radu Stanca” din Călan, infocultural.eu, 29.11.2021, accesat la data de 10.07.2024 ↑
