Ioan Budiu (n. 6 iunie 1913, Măceu, comuna Bretea-Română, județul Hunedoara – d. februarie 1967, Deva) a fost un pictor și profesor român.
Biografie
Ioan Budiu s-a născut la 6 iunie 1913 în satul Măceu, comuna Bretea-Română, județul Hunedoara. După absolvirea școlii primare din satul natal, a obținut o bursă la Școala Normală din Deva, unde a avut parte de îndrumarea unor dascăli renumiți, precum psihologul Nicolae Apostolescu, compozitorul Sabin Drăgoi și pictorul Nicolae Irimie. Dirigintele său, Ion Mihu, l-a sfătuit să urmeze o carieră în arte plastice, îndemnându-l să studieze la București.
În anii ce au urmat, Ioan Budiu a lucrat ca învățător în mai multe sate din județul Hunedoara, înainte de a deveni, în 1939, student la Academia de Arte Frumoase din București. Aici a studiat pictura sub îndrumarea lui Camil Ressu și desenul cu Cornel Medrea. Pe parcursul studenției, a participat la expozițiile organizate de Asociația „Arta” începând din 1940. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a fost mobilizat pe front, unde a fost rănit în luptele din Crimeea (Kerci).[1]
Cariera artistică și didactică
După război, Ioan Budiu a fost atras de pictura de icoane și frescă parietală, motiv pentru care a urmat cursurile de pictură religioasă ortodoxă organizate de Ministerul Cultelor, pe care le-a finalizat în 1947. În anii 1945-1946, a realizat pictura unor biserici din Orăștie și Țara Hațegului.
După finalizarea studiilor la Academia de Arte Frumoase, s-a stabilit la Deva, unde a predat la Școala Normală până în 1963. În paralel, a fost profesor la Liceul „Decebal” și la Școala de Artă din Deva. Ioan Budiu a avut o prezență activă în viața artistică din România, participând la numeroase expoziții colective și de grup în orașe precum Deva, Craiova și București.
Lucrările sale sunt deținute în colecții particulare din România (Deva, Craiova, Hunedoara, București, Cluj-Napoca) și din străinătate (Elveția, Canada, SUA, Franța, Germania, Ungaria).[2]
Pe lângă activitatea sa artistică, Ioan Budiu a manifestat un interes deosebit pentru poezie, muzică, filosofie, mitologie și arheologie. A colaborat cu Constantin Daicoviciu la săpăturile de la cetățile dacice și a fost coautor al unei lucrări despre dansurile populare din regiunea Hunedoara, publicată în 1963.
În 1981, Muzeul Județean din Deva a inclus lucrările sale în expoziția „Plasticieni hunedoreni în perioada interbelică”. În 1996, cu ocazia Festivalului Internațional „Lucian Blaga”, a fost expusă gravura sa „Lucian Blaga – portret” (1945), iar Muzeul Național de Artă din Cluj-Napoca i-a organizat o retrospectivă postumă.
Ioan Budiu a decedat în februarie 1967 la Deva.
Bibliografie
- Maria Razba (coord.), Personalități hunedorene. Secolul XV-XX, Editura Emia, Deva, 2004.
- Ioan Sebastian Bara, Ioachim Lazăr, Liviu Lazăr, Paulina Popa, Marcela Balazs, Denisa Toma, Florin Dobrei, Vasile Ionaș, Județul Hunedoara. Monografie, Volumul V: Personalități Hunedorene, Editura Emia, Deva, 2015.
Note de subsol
- Dr. Doina Reghiș Ionescu, In memoriam Ioan Budiu, în „Vox Libri”, nr. 13, 2009, p. 41, accesat la data de 11.08.2024. ↑
- Maria Toma-Damșa, Ioan Budiu așa cum l-am cunoscut, în „Vox Libri”, nr. 13, 2009, accesat la data de 11.08.2024. ↑
Din aceeași categorie
Tiron Budiu
Ștefan Kelemen
Marius David
