Harald Siegmund

Distribuie

Harald Siegmund (n. 19 martie 1930, Brașov, România – d. 22 noiembrie 2012, München, Germania), a fost un pastor evanghelic și scriitor de limba germană, originar din România.

Cuprins

1 Biografie

Biografie

Harald Siegmund s-a născut pe 19 martie 1930 în Brașov, ca fiu al lui Friedrich și Ana Siegmund. După absolvirea studiilor teologice, s-a mutat în comuna Batiz, astăzi sat din UAT Călan, unde a slujit ca pastor evanghelic între anii 1954 și 1958. A debutat cu versuri în revista Volkszeitung la vârsta de 27 de ani, în perioada în care slujea în Batiz. În 1972, după eliberarea din închisoare, a reușit să plece în Germania, stabilindu-se în München.^[1]

Procesul scriitorilor germani

Pe 19 septembrie 1959, prin sentința nr. 342 a Tribunalului Militar Brașov, Harald Siegmund a fost condamnat la 10 ani de muncă silnică și 5 ani de degradare civică pentru crima de uneltire contra ordinii sociale, conform art. 209 pct. 2 lit. a şi b aliniatul penultim Cod Penal, în procesul scriitorilor germani.

În același proces au mai fost condamnați alți patru scriitori de limbă germană din România: Andreas Birkner, Georg Scherg, Wolf von Aichelburg și Hans Bergel. Harald Siegmund a primit cea mai mică pedeapsă dintre toți cei cinci.

Procesul scriitorilor germani din 1959 s-a desfășurat în orașul Stalin (astăzi Brașov). Martorul principal al acuzării a fost Eginald Schlattner, care a fost și el condamnat în noiembrie 1959 la doi ani de închisoare corecțională cu interdicție civilă pentru „tăinuirea delictului de înaltă trădare”.

Complexitatea dosarului a rezultat din faptul că Securitatea a încercat să dovedească vinovăția membrilor lotului prin interpretarea textelor lor literare, apelând la serviciile unei comisii de experți. Pe 3 august 1955, printr-un ordin al Direcției Generale a Securității din București, s-a cerut Direcției Regionale din orașul Stalin identificarea și lucrarea informativă a scriitorilor germani din oraș.

Eliberarea și reabilitarea

Harald Siegmund și Georg Scherg au fost eliberați din închisoare în 1962. În urma decretului de amnistiere nr. 411 emis în iulie 1964, ceilalți membri ai lotului – Andreas Birkner, Hans Bergel și Wolf von Aichelburg – au fost eliberați. În 1968, prin Hotărârea 37 a Înaltei Curți de Justiție, toți au fost reabilitați și declarați condamnați pe nedrept, în principal din cauza mărturiilor mincinoase date de Eginald Schlattner.

Relația cu Nicolae Steinhardt

În detenție, Harald Siegmund a fost coleg de celulă cu Nicolae Steinhardt, un scriitor evreu care s-a la creștinism în închisoare. În volumul Jurnalul fericirii, Steinhardt îl descrie pe Harald Siegmund astfel:

„Bruder Harald Sigmund – căci așa îl cheamă, îndeajuns de Wagnerian – se dovedește dintr-odată a fi minunea aceea pe care pușcăriașului îi este rareori dat s-o întâlnească, dar de la care, când dă de ea, află ce poate fi bucuria: e curajos, e mândru, de neînfrânt, politicos ca în salonul prințului de Conţi unde se servește le the â l’anglaise, mereu zâmbitor și demn ca modelele portretelor lui La Tour, Perronneau ori Van Loo, şi bine dispus, niciodată somnoros ori posac, doritor şi gata în orice clipă să învețe orice, să discute, să asculte, să povestească, să comunice tot ce ştie: un domn, un nobil, un erou.
Un asemenea om îți dă, puternic, nostalgia evului mediu şi te apucă, în prezența unuia ca el, o crâncenă vrăjmășie față de vremurile de astăzi şi împotriva democrației din tramvai la orele de vârf. (Ce te împingi? dacă nu-ți place ia-ți mașină mică! nu ți-ar fi rușine să-ți fie, nu că-i ieftin un leu!) Uite că-i un leu, uite că există şi lei! Uite că nu sunt numai năpârci şi târâtoare. Uite că poate însemna viața şi altceva decât supremul ideal al menținerii rândului la coadă ori al scoaterii vecinului din camera de alături spre a te extinde în locul lui.”^[2]

După eliberarea din închisoare, Harald Siegmund a trăit în Timișoara. În 1972, a reușit să plece în Germania, stabilindu-se în München, unde a continuat să trăiască până la sfârșitul vieții.