Civilizația etruscă reprezintă o entitate culturală și istorică semnificativă în antichitate, caracterizată prin dezvoltarea sa între secolele IX și I î.Hr. în regiunea cunoscută sub numele de Etruria, situată în partea centrală a Peninsulei Italice, cuprinzând în principal zonele actuale ale Toscanei, nordului Latiumului și porțiuni din Umbria. Această civilizație se distinge prin particularitățile sale lingvistice, neîncadrându-se în familia limbilor indoeuropene, și a fost precedată de cultura Villanova, considerată a fi prima fază a civilizației etrusce.
Origini
Dezbaterile privind originea etruscilor au generat două teorii principale: una susține că etruscii au imigrat din regiunea anatoliană Lidia, conform relatărilor istoricului grec Herodot, în timp ce cealaltă teorie, promovată de Dionis din Halicarnas, argumentează în favoarea unei origini autohtone în Etruria. Studiile genetice contemporane au oferit un nou suport ipotezei migraționiste, sugerând legături între populațiile din Toscana și regiuni specifice din Grecia și vestul Turciei.
Etruscii au manifestat o structură politică organizată în orașe-stat, care au jucat un rol esențial în dezvoltarea economică, tehnologică și culturală a regiunii. Aceste entități urbane, printre care se numără Aritim, Cisra și Veii, au fost centre de inovație în agricultură, viticultură și metalurgie, evidențiind un nivel avansat de cunoștințe și abilități tehnice în comparație cu contemporanii lor.
Vestigii arheologice
Colecțiile de artefacte etrusce, cum ar fi cele de la Muzeul Național „Villa Giulia” din Roma, și descoperirile arheologice din mormintele pictate din Tarquinia, oferă dovezi ale complexității și bogăției culturale a etruscilor. Aceste vestigii constituie surse primare importante pentru înțelegerea aspectelor vieții cotidiene, religioase și artistice ale civilizației etrusce.
Limba etruscă
Lingvistica etruscă prezintă un caz aparte, limba etruscă neavând legături clare cu familia limbilor indoeuropene. Alfabetul etrusc, utilizat în diverse inscripții, oglinzi și pe sicrie, rămâne o sursă valoroasă de informații, deși interpretarea și traducerea textelor continuă să prezinte dificultăți semnificative pentru cercetători.