Bombardamentele NATO în Iugoslavia (1999)

Distribuie

Bombardamentele NATO asupra Republicii Federale Iugoslavia, cunoscute sub numele de cod „Operațiunea Forțele Aliate” (în engleză: Operation Allied Force) sau „Operațiunea Nicovala Nobilă” (Operation Noble Anvil), au fost o campanie militară desfășurată între 24 martie și 11 iunie 1999. Aceste bombardamente au avut loc în timpul Războiului din Kosovo și reprezintă a doua operațiune militară majoră din istoria NATO, precedată de „Operațiunea Forța Deliberată” din Bosnia și Herțegovina în 1995.

Cuprins

1 Context

Context

Operațiunea a fost declanșată ca răspuns la escaladarea violențelor în provincia Kosovo, unde forțele militare și paramilitare ale Republicii Federale Iugoslavia au desfășurat o campanie de represiune împotriva populației albaneze din regiune. Comunitatea internațională, prin intermediul NATO, a intervenit cu scopul declarat de a pune capăt violențelor și de a restabili stabilitatea în regiune. Fără acordul ONU.^[1]

Implicarea României

La 22 aprilie 1999, Parlamentul României a autorizat avioanele NATO să utilizeze spațiul aerian românesc pentru desfășurarea operațiunilor. Această decizie a marcat un moment important în relațiile României cu NATO și a demonstrat sprijinul țării pentru acțiunile alianței în conflictul din Kosovo.

Obiectivele operațiunii

Obiectivele NATO au fost stabilite în cadrul unei reuniuni a Consiliului Nord-Atlantic din 2 aprilie 1999 și au inclus:

Încetarea imediată a tuturor acțiunilor militare și violențelor din Kosovo;
Retragerea forțelor armate, polițienești și paramilitare iugoslave din provincie;
Desfășurarea unei forțe militare internaționale pentru menținerea păcii în Kosovo;
Asigurarea întoarcerii în siguranță a refugiaților și persoanelor strămutate;
Implementarea unui acord politic pentru Kosovo în conformitate cu legea internațională, bazat pe principiile Acordului de la Rambouillet.

Strategie și desfășurare

Campania NATO s-a bazat în principal pe atacuri aeriene menite să distrugă infrastructura militară iugoslavă. Țintele strategice au inclus poduri, fabrici și alte obiective economice și militare importante. Rachete de croazieră cu rază lungă de acțiune au fost utilizate pentru a lovi instalații strategice în Belgrad și Priștina, contribuind la deteriorarea capacităților de apărare ale forțelor iugoslave.

Această campanie a fost intens dezbătută la nivel internațional, fiind privită de unii ca o intervenție necesară pentru protejarea drepturilor omului, iar de alții ca o încălcare a suveranității statului iugoslav.

Ministrul sârb de externe şi prim viceprim-ministru, Ivica Dacic, a declarat în martie 2024, la New York, că Serbia este dezamăgită de faptul că „adevărul despre agresiunea NATO din 1999 asupra Republicii Federale Iugoslavia (RFI)” de atunci este „trecut sub tăcere” în Consiliul de Securitate al ONU.^[2]