Batiz (mai demult Bătiz, Bătizu, în germană Batiz, Batiss, în maghiară Batiz, Batizfalva, Sajtostelek) este un sat ce aparține orașului Călan din județul Hunedoara, Transilvania, România. Satul este situat la nord de orașul Călan și este atestat documentar din anul 1404.
Cuprins
Istorie
În vara anului 1968, cercetătorii Magdalena Bunta și Paul Gyulai au descoperit în Batiz vestigiile unei manufacturi de faianță fină, prima și cea mai renumită din centrul și estul Europei, care a funcționat între anii 1810 și 1865.
În perioada 1880-1950, Batiz a fost reședința comunei Batiz. Populația de etnie germană a ajuns la un maxim de 166 de persoane în anul 1966, însă mulți dintre acești coloniști au emigrat după căderea regimului comunist.
Satul Batiz, descrisă de Nicolae Iorga
Batizul a primit deunăzi o colonizare de Șvabi din partea unei Bănci săsești care cumpărase pentru acest scop aici, ca și în alte două locuri, pământurile scoase în vânzare. Se văd întâi câteva clădiri nouă, de administrație, ale Statului. Apoi vine un șir de bune case românești, cu cerdace de piatră. Șvabii au mijlocul satului: una lângă alta, din mijlocul unor curți încă neorânduite, se ivesc albele căsuțe pătrate cu ferestrele mari, strălucitoare de curățenie; înaintea ușii stau cosind gospodine fără vârstă, cu rochii albastre scurte, pieptare mici și broboade închise pe cap. Bărbații sunt la lucru, copii nu se prea văd, după datina Șvabului. Biserica, mare, aruncă un turn dintre pereții încurcați ai unei locuințe încăpătoare, pe când bisericuța răsăriteană se pitește într-un colț, sigură că n-o va dărâma niciodată nimeni. Apoi pornesc iarăși Românii, cu căpițe rotunde de sus lângă mari case de cărămidă: a preotului și de toată frumusețea.
Cele două neamuri trăiesc deocamdată bine laolaltă: femeile-și spală alături rufele albastre și rufele albe în apa Streiului, care călătorește în împleticiri leneșe printre marile sălcii ocrotitoare. Românii deprind însă de la oaspeții cei noi meșteșugurile care-i învinsese la început; lucrul cu caii și mașinile, îngrijirea, precizia. Peste o sută de ani se va căuta urma Șvabilor din Batiz.
(Nicolae Iorga, Neamul românesc în Ardeal și Țara Ungurească, vol. I, Editura Minerva, 1906)
Conform recensământului din 1920, Batiz avea o populație de 675 de locuitori.[1]
Personalități
Harald Siegmund
Harald Siegmund, scriitor de limba germană și pastor evanghelic în Batiz, a fost arestat pe 19 septembrie 1959 și condamnat la 10 ani muncă silnică și 5 ani degradare civică pentru uneltire contra ordinii sociale. Alături de el au mai fost condamnați și alți patru scriitori de limbă germană: Andreas Birkner, Georg Scherg, Wolf von Aichelburg și Hans Bergel. Procesul său a fost rezultatul interpretării textelor lor literare de către Securitate. Siegmund a fost eliberat în 1962 și s-a stabilit ulterior în München, Germania.[2]
Gheorghe Muntean
Gheorghe Muntean, născut în 1895 în Batiz, a fost un important membru al mișcării creștine Oastea Domnului. S-a alăturat Oastei Domnului încă din primii ani de la fondare, iar în 1935 a debutat cu volumul „Isus ne îmbie crucea”. Gheorghe Muntean s-a stins din viață în 1937, fiind înmormântat în Batiz. Moștenirea sa literară și spirituală continuă să fie prețuită de membrii Oastei Domnului.[3]
Petru Șinca
Petru Șinca (1853-1916), preot paroh în Batiz și membru al Asociației Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român (ASTRA), a fost implicat activ în viața culturală și economică a regiunii. Șinca a participat la Războiul de Independență din 1877 și a fost numit capelan militar. Maria Șinca, soția sa, a fost activă în Reuniunea Femeilor Române Hunedorene și a contribuit la organizarea unor importante evenimente culturale.[4]
Ioan Opriș
Ioan Opriș (1907-1996) a fost o personalitate distinctă a mișcării de renaștere spirituală Oastea Domnului. Ucenic al părintelui Iosif Trifa. A fost arestat de două ori pentru activitatea sa misionară și a petrecut 7 ani în închisorile comuniste.[5]
Nicolae Iordan
Nicolae Iordan (1877-1939) a fost un învățător și cărturar proeminent, născut în Sibiu. După absolvirea seminarului „Andreian” din Sibiu, a fost numit învățător în Batiz, unde a pus bazele unei biblioteci școlare și a organizat numeroase activități culturale.[6]
Activitatea Reuniunii Femeilor Române Hunedorene
În 1886, la Deva, s-a constituit Reuniunea Femeilor Române Hunedorene, în cadrul căreia femeile din Batiz au avut un rol important. Preoteasa Maria Șinca a fost una dintre membrele fondatoare, implicându-se în organizarea și desfășurarea evenimentelor culturale și educative. Obiectele de industrie casnică realizate de femeile din această reuniune au fost expuse la diverse expoziții, inclusiv la Viena.[7]
Note de subsol
- Daniel Lăcătuș, Evoluția administrativă a satelor din UAT Călan, 1876‐2021, infocultural.eu, 06.12.2024, accesat la data de 22.07.2024. ↑
- Daniel Lăcătul, Harald Siegmund, condamnat în procesul scriitorilor germani, descris de colegul său de celulă Nicolae Steinhardt, infocultural.eu, 23.11.2021, accesat la data de 22.07.2024. ↑
- Daniel Lăcătuș, Gheorghe Muntean, primul lider al Oastei Domnului în județul Hunedoara, infocultural.eu, 23.11.2021, accesat la data de 22.07.2024. ↑
- Daniel Lăcătuș, Petru Șinca, preot și veteran al Războiului de Independență. Povestea unui destin, infocultural.eu, 05.11.2021, accesat la data de 22.07.2024. ↑
- Daniel Lăcătuș, Rezistența prin credință a ostașul Ioan Opriș din Batiz, infocultural.eu, 23.11.2021, accesat la data de 22.07.2024. ↑
- Daniel Lăcătuș, Nicolae Iordan (n. 1877 – d.1939). Un cărturar uitat, infocultural.eu, 05.12.2021, accesat la data de 22.07.2024. ↑
- Daniel Lăcătuș, Activitatea femeilor din UAT Călan afiliate în Reuniunea Femeilor Române Hunedorene, infocultural.eu, 03.12.2021, accesat la data de 22.07.2024. ↑