Adolf Drücker s-a născut pe 1 septembrie 1910 în Lemberg, într-o perioadă marcată de schimbări politice intense în Polonia. Crescând într-o familie de evrei, a fost expus de timpuriu la provocările sociale și politice ale vremii. A început să lucreze de la vârsta de 14 ani, integrându-se în industria metalurgică la Uzinele Reșița.
Activitatea politică și profesională
În perioada 1935-1938, domiciliat în Reșița, a colectat bunuri pentru a fi trimise în Spania, aflată în război civil, activitate pe care a continuat-o și între 1941-1944, pe când domicilia în Focșani (referință bibliografică: Arhive Naționale Istorice Centrale, fond 95, dosar 122296, f. 85.)[1]
Cazier: arestat, fără să fie judecat, detenție la Deva, Sibiu, Timișoara; internat în lagărele Oravița, Brașov, Focșani. A fost eliberat la 13 octombrie 1944 când s-a întors la vechiul loc de muncă, unde a lucrat ca turnător până în 1946, când a fost numit maistru la turnătoria de fontă.
În perioada 1946 – 1950, Adolf Drucker a trecut prin toate treptele ierarhice, fiind numit maistru șef de atelier şi șeful turnătoriei de fontă. În anul 1950 a fost numit director al sectorului cald de la Uzinele ,,23 August”; a deținut acest post până în 1955 când a fost numit consilier la Ministerul Industriei Metalurgice, Chimice și de Materiale de Construcții din România iar după un an, în august 1956, a fost numit director la Uzina „Victoria” Călan, unde a funcționat până în septembrie 1972 când s-a pensionat.
Ordine si decorații
În 1964, Adolf Drücker a fost decorat cu Ordinul „Steaua Republicii Populare Române”, clasa a IV-a, de către Consiliul de Stat al R.P.R., condus de Gheorghe Gheorghiu-Dej. În 1967, a primit ordinul „Apărarea Patriei”, clasa a III-a, și în 1970 titlul de Erou al Muncii Socialiste și medalia de aur Secera și Ciocanul.[2]
