Ada Orleanu -

Distribuie

Ada Orleanu (n. 3 ianuarie 1916, Români, județul Vâlcea – d. 23 iulie 1990, București, România) a fost o scriitoare, publicistă și traducătoare română.

Cuprins

1 Biografie
2 Perioada de profesorat în Călan (1950-1958)
3 Premii și distincții
4 Bibliografie

Biografie

Ada Orleanu s-a născut pe 3 ianuarie 1916 în comuna Români-Horezi, județul Vâlcea. A fost fiica inginerului silvic Constantin Marinescu și a Leliei Marinescu, născută Orleanu. Și-a început studiile la școala primară din Râmnicu Vâlcea, iar liceul l-a continuat în același oraș și la Constanța, unde a obținut bacalaureatul în 1933. A urmat Facultatea de Litere și Filosofie la Universitatea din București, unde și-a obținut licența în 1938.

Între 1936 și 1942, Ada Orleanu a lucrat ca bibliotecară la Casa Autonomă a Pădurilor Statului. În paralel, și-a început activitatea literară, publicând la vârsta de 13 ani. În anii 1943-1944, a fost secretară de redacție la „Revista scriitoarelor și scriitorilor români”. După cel de-al Doilea Război Mondial, în anii 1950, s-a mutat în Călan, unde a predat la școala locală între 1950 și 1958, perioadă evocată în lucrarea Lumea prietenilor, în capitolul „Vecinii de pe ulița mea”. După 1958, s-a dedicat în principal scrisului, multe dintre romanele sale fiind scrise în acești ani.^[1]

Activitate literară

Ada Orleanu debutat cu nuvela „Revedere” în „Revista scriitoarelor și scriitorilor români” (1942) și editorial, cu romanul pentru copii și tineret „E pace noaptea asta-n codru” (1958).

În perioada 1944-1947 frecventează cenaclul Sburătorul, iar în 1947 un comitet format din F. Aderca, Șerban Cioculescu, Vladimir Streinu, Camil Petrescu, Perpessicius, I. Negoițescu îi acordă premiul Asociației „Eugen Lovinescu” pentru nuvelă. Manuscrisul premiat, „Caii dracului”, nu va fi tipărit, în schimb, după aproape 20 de ani, câteva dintre nuvele se vor regăsi în volumul „Boarii” (1968).

A colaborat la publicațiile Fapta, Dacia rediviva, Vremea, Revista Fundațiilor Regale, Femeia și căminul, Dorul românesc, Viața românească, Luceafărul, etc.

Volume publicate

Cavalerul libertății (2 volume, București, 1968)
E pace noaptea asta-n codru (București, 1958)
Boarii (București, 1968)
Atunci au tras toate clopotele (București, 1970)
Bun rămas, crânguri de alun (București, 1973)
Urechea năzdrăvană (București, 1973)
Însemnați cu stea în frunte (București, 1977)
Doi ani de cutezanță (București, 1981)
Evadare în timp (București, 1984)
Lumea prietenilor (București, 1985)
Hoții în templu (București, 1986)
Rotirea anotimpurilor (București, 1987)
De veghe la Dunăre și mare (București, 1987)

Traduceri

Mary Webb, Sarn (București, 1942)
George Meredith, Egoistul (București, 1943)
Marietta Șaghinian, Aventurile unei doamne din înalta societate (București, 1969)
Alexandros Papadiamantis, Ucigașa (București, 1969, în colaborare cu Lambros Petsinis)
Feodor Abramov, Două ierni și trei veri (București, 1972)
Căi întortochiate (București, 1974)
Drumuri și răspântii (București, 1976)
Jan Parandowski, Cerul în flăcări (București, 1973, în colaborare cu Elena Timofte)
Olga Scheinpflugova, Carantina (București, 1978, în colaborare cu Maria Ionescu-Nișcov)

Perioada de profesorat în Călan (1950-1958)

În perioada în care a fost profesoară în Călan, Ada Orleanu a trăit intens evenimentele politice ale timpului, inclusiv moartea lui Stalin în 1953. O fostă elevă, Doina Iordan, își amintește cum a aflat vestea tragică în timpul orei de istorie cu Ada Orleanu, reacția emoțională a colegilor fiind puternic resimțită.

Originea socială „nesănătoasă” a ei și a soțului a creat dificultăți în publicarea operelor sale, multe edituri amânând sau refuzând lucrările sale. Această tensiune a fost discutată de scriitoare cu prietenul său, Constantin Mateescu, care consemnează în jurnalul său frustrarea Adei Orleanu în legătură cu obstacolele întâmpinate.

Începând cu anii ’70, Ada Orleanu s-a mutat în București, continuându-și activitatea literară. După moartea soțului său, scriitoarea a trecut printr-o perioadă de depresie starea sa de sănătate deteriorându-se rapid. În 1990, scriitoarea s-a sinucis.^[2]

Premii și distincții

Premiul Asociației Literare „Eugen Lovinescu” (1947)
Premiul Consiliului Național al Organizației Pionierilor (1977)
Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1981)

Bibliografie

Florea Firan, De la Macedonski la Arghezi, Editura Scrisul Românesc, 1975, pp. 341-342
Marian Popa, Dicționar de literatură română contemporană, Editura Albatros, 1977, p. 399
Cornel Regman, Nuvela și povestirea românească în deceniul opt, Editura Eminescu, 1983, p. 573
Mioara Apolzan, Aspecte de istorie literară. Destinul unei publicații, Editura Minerva, 1983, p. 133
Anton Cosma, Romanul românesc contemporan, Editura Eminescu, 1988, pp. 194-195
Marin Nedelea, Istoria României în date: 1940-1995, Editura Niculescu, 1997, pp. 178, 196, 230
Dicționarul scriitorilor români, coordonatori Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu, vol. III, Editura Albatros, București, 2001, pp. 266-267
Ion V. Poenaru, Enciclopedia marilor personalități: A-Z Contemporanii de ieri și de mâine, Editura Geneze, 2004, p. 99
Eugen Simion (coord.), Dicționarul General al Literaturii Române, vol. VI, Editura Univers Enciclopedic, 2007, p. 70.
Daniel Lăcătuș, Istoria vieții literare a orașului Călan. 1875-2018, Editura Pim, Iași, 2019