Absolutismul

Distribuie

Absolutismul, cunoscut și ca monarhie absolută, este forma de guvernare în care un singur monarh deține puterea supremă în stat, fără limitări impuse de lege, constituție sau alte organe politice^[1]Această putere absolută înseamnă că monarhul este un autocrat, având control complet asupra tuturor aspectelor vieții statului.

Cuprins

1 Originea

Originea

Termenul „absolutism” a fost introdus în discursul istoric și politic în perioada târzie a secolului al XVIII-lea și în prima jumătate a secolului al XIX-lea.

Regimurile absolutiste își au rădăcinile în evoluțiile politice și sociale anterioare, cu precursoare identificate în secolele al XIII-lea și al XV-lea. Epoca definitorie pentru absolutism este considerată a fi între secolele al XVI-lea și al XVIII-lea, marcând dezvoltarea monarhiilor naționale europene. Există diferențe semnificative între variantele de absolutism practicate în diferite regiuni, precum Franța, Anglia și Germania.

Context și dezvoltare

Apariția absolutismului a fost influențată de o serie de crize intelectuale și morale care au marcat sfârșitul lumii feudale. Renașterea, Reforma Protestantă și Revoluția Științifică au contribuit la schimbarea paradigmei de guvernare, punând sub semnul întrebării legitimitatea și stabilitatea ordinelor politice existente. În acest context, absolutismul a fost văzut ca o soluție la instabilitatea politică, promovând ideea unei autorități suverane centralizate.

Caracteristici

Absolutismul este definit prin consolidarea unui stat puternic, relativ independent față de clasa nobiliară, dar care, în practică, susține interesele acesteia. Acesta a apărut în contextul destrămării structurilor feudale și ascensiunii burgheziei. Absolutismul a fost adesea susținut de nobilime și a profitat de pe urma ascensiunii economice a burgheziei, urmărind slăbirea puterii aristocrației feudale pentru a facilita crearea unei guvernări centralizate.

Exemple istorice

Absolutismul a fost adoptat în majoritatea țărilor europene la sfârșitul secolului al XV-lea și a atins apogeul în timpul domniilor unor monarhi precum Elisabeta I din Anglia (Dinastia Tudor, 1558-1603), Ludovic al XIV-lea din Franța (Dinastia Bourbon, 1643-1715) și Petru I cel Mare din Rusia (Dinastia Romanov, 1682-1725). În vestul Europei, absolutismul a fost eliminat prin revoluțiile burgheze, în timp ce în centrul și în estul Europei a evoluat către despotismul luminat, cu reforme care au prelungit existența structurilor monarhice absolutiste. Un exemplu notabil în Țările Române este Constantin Mavrocordat care, printr-un sistem de reforme sociale, fiscale, administrative și judiciare, a întărit puterea centrală.