A doua bătălie de la Trenton, desfășurată pe 2 ianuarie 1777 și cunoscută și ca Bătălia de pe Pârâul Assunpink, este o componentă esențială a campaniei din timpul Războiului de Independență al SUA.
Cuprins
Preludiul
La 25 decembrie 1776, comandantul Armatei Continentale, George Washington, a executat un atac surpriză asupra garnizoanei hessiene din Trenton, New Jersey, traversând râul Delaware. Succesul acestei acțiuni a condus la victoria rapidă asupra forțelor hessiene, iar Washington a retras apoi trupele înapoi în Pennsylvania. În zilele care au urmat, anticipând o ripostă puternică din partea britanicilor, Washington a decis să se întoarcă în Trenton și să-și pregătească apărarea pe malul sudic al Pârâului Assunpink.
Confruntându-se cu iminentele probleme de efectiv, având în vedere că termenul de înrolare al multor soldați urma să expire la sfârșitul lunii decembrie, Washington a făcut un apel la loialitate și sacrificiu, cerându-le oamenilor săi să-și extindă serviciul pentru încă o lună.
După ce a primit sprijin financiar și puteri extinse din partea Congresului, Washington a hotărât să rămână la Trenton și să înfrunte armata britanică. Informațiile obținute indicau că o forță mare sub comanda generalului Lord Cornwallis se îndrepta spre Trenton, determinându-l pe Washington să ordone construirea de întărituri de-a lungul malului sudic al Pârâului Assunpink.
Desfășurarea celei de-a doua bătălii de la Trenton
În cadrul celei de-a doua bătălii de la Trenton, desfășurată la 2 ianuarie 1777, tactica defensivă și mișcările trupelor au fost decisive pentru rezultatul confruntării. Sub comanda generalului Lord Cornwallis, armata britanică a încercat să avanseze spre Trenton, fiind întâmpinată de forțele americane pregătite strategic de generalul George Washington.
La inițiativa lui Washington, forțele americane au stabilit o linie defensivă avansată între Trenton și Princeton pentru a încetini avansul britanicilor. Responsabilitatea apărării acestei linii a căzut inițial pe umerii trupelor comandate de Matthias Alexis de Roche Fermoy și, ulterior, datorită incapacității acestuia, pe cei ai Colonelului Edward Hand.
Americanii, poziționați în locuri ascunse de-a lungul drumului spre Trenton, au lansat atacuri surpriză asupra avangardei britanice, creând impresia unei rezistențe mult mai mari. După mai multe schimburi de focuri și o serie de retrageri strategice, forțele lui Hand au ajuns să se poziționeze în Valea Stockton, aproape de Trenton, unde au continuat să opună rezistență până spre căderea nopții.
În încercarea de a cuceri pozițiile americane, trupele britanice au fost întâmpinate de o rezistență îndârjită, caracterizată prin focuri de muschetă și salve de tun, care au culminat cu respingerea mai multor atacuri asupra pozițiilor americane de-a lungul pârâului Assunpink. În ciuda eforturilor repetate, britanicii nu au reușit să străpungă apărarea americană, fiind nevoiți să se retragă după ultimul asalt respins cu pierderi semnificative.
Retragerea americanilor și deciziile strategice
Odată ajuns în Trenton cu majoritatea forțelor sale, generalul Lord Cornwallis a organizat un consiliu de război pentru a discuta strategia de urmat. În cadrul acestui consiliu, șeful intendenței, William Erskine, l-a îndemnat pe Cornwallis să lanseze imediat un atac, sugerând că forțele lui Washington ar putea să nu mai fie prezente până dimineața. Pe de altă parte, James Grant a exprimat o opinie contrară, subliniind că trupele americane sunt blocate și recomandând amânarea atacului până când soldații britanici vor fi odihniți. În ciuda preferinței sale pentru o acțiune imediată, Cornwallis a acceptat propunerea de a aștepta până dimineața, mutând armata pe un deal la nord de Trenton pentru a petrece noaptea.
În paralel, în timpul nopții, artileria americană, sub comanda lui Henry Knox, a utilizat artileria pentru a executa salve ocazionale asupra capitalei statului New Jersey, Trenton, menținând astfel vigilența britanicilor. La fel ca generalul Cornwallis, Washington a convocat un consiliu de război, unde s-a decis lansarea unui atac asupra garnizoanei britanice din Princeton. Înainte de a pleca spre Princeton în jurul orei 2 dimineața, Washington a lăsat în urmă aproximativ 500 de soldați și două piese de artilerie pentru a simula activitatea continuă și a induce în eroare armata britanică, sugerând că se construiesc fortificații. La sosirea britanicilor dimineața, aceștia au descoperit că forțele principale americane și-au schimbat poziția, fiind deja pe drum spre Princeton.
Victime și urmări
În contextul analizei istorice a evenimentelor din 2 ianuarie 1777, consemnările evidențiază abordări diferite ale pierderilor înregistrate în cadrul celor două confruntări majore ale zilei. Howard Peckham consemnează luptele din 2 ianuarie ca două evenimente separate, ambele categorisindu-le drept „încăierări”. În prima confruntare, la Five Mile Run, Peckham nu raportează nicio pierdere din partea americană. În schimb, în confruntarea din Valea Stockton, este consemnat un bilanț de 6 americani decedați, 10 răniți și un dezertor.
Alți istorici oferă perspective variate asupra pierderilor suferite de americani în aceeași zi. William S. Stryker consemnează un 1 american mort și 6 răniți, în timp ce David Hackett Fischer sugerează că numărul soldaților americani decedați și răniți ar fi de 100.
Referitor la pierderile britanice și hessiene, Peckham notează un hessian mort în confruntarea de la Five Mile Run și, pentru bătălia din Valea Stockton, „cel puțin” 10 morți, 20 răniți și 25 prizonieri din rândul britanicilor. Edward J. Lowell oferă o estimare a pierderilor hessiene în aceeași zi, consemnând 4 morți și 11 răniți. În contrast, David Hackett Fischer evaluează că britanicii au avut 365 de pierderi, între răniți și prizonieri.
Urmările acestor confruntări au fost semnificative pentru cursul campaniei. La scurt timp după aceste evenimente, George Washington a condus un atac reușit asupra Princetonului, determinând o victorie americană importantă. Această succesiune de evenimente a culminat cu decizia generalului William Howe de a ordona retragerea forțelor britanice din sudul New Jersey, lăsând în urmă doar câteva avanposturi la New Brunswick. Washington și-a mutat apoi armata la Morristown, stabilind acolo cartierul general de iarnă, consolidând astfel poziția americană în regiune.
